Personalități

„Zimbru” a fost pe punctul de a eșua, dar … un jucător de la „Șerif” l-a salvat

By iulie 22, 2020iulie 27th, 2020One Comment

Vadim Cemîrtan a fost personajul principal al meciului de ieri dintre “Zimbru” și “Codru”. Atacantul “galben-verzilor” a marcat o dublă în ziua sa de naștere, împlinind 33 de ani, iar echipa sa a reușit să câștige cu scorul de 3:1. După cum puteți bănui, acest articol este dedicat în întregime lui.

 

Din faptele interesante ale biografiei sale, observăm că Vadim este absolvent al Academiei “Șerif” din Tiraspol, deși nu a jucat pentru echipa principală.

“Zimbru” este al 16-lea club din cariera sa profesională.

Până în 2016, atacantul a jucat destul de bine în Divizia Națională și a marcat constant în toate cluburile. Performanța sa nu a trecut neobservată și Vadim a fost invitat la “Dacia” Chișinău, care lupta pentru titlul de campion cu “Șerif” Tiraspol în sezonul 2015/2016.

În mai 2016, Cemîrtan s-a pomenit în centrul unui scandal când, în timpul meciului din semifinala cupei împotriva lui “Milsami” Orhei, acesta s-a ciocnit cu portarul echipei adversare, Radu Mîțu. Drept urmare, portarul și-a pierdut cunoștința pe teren și a fost internat de urgență la spital, iar atacantul a fost eliminat de pe teren. După examinare, Mîțu a fost diagnosticat cu o comoție cerebrală. Cazul respectiv a avut o difuzare mare în presă și a atras foarte multe critici împotriva atacantului.

În a doua jumătate a anului 2016, Vadim a jucat pentru „Bukhara” din Uzbekistan și s-a remarcat considerabil, marcând 9 goluri în 13 meciuri în campionat și cupă. Mai departe, atacantul moldovean a fost invitat la unul dintre cele mai mari cluburi din Uzbekistan – “Bunyodkor” Tashkent. Cemîrtan a început imediat să-și justifice încrederea: a marcat un gol și un asistat în faza grupelor din Liga Campionilor din Asia, împotriva “Al-Ain” din Emiratele Arabe Unite. Cu toate astea, nativul din Tiraspol nu a putut să se remarce pe deplin la “Bunyodkor”, înregistrând doar 2 goluri în campionatul din 2017. Se zvonește că acesta a avut un conflict cu Mirjalol Qosimov, care l-a înlocuit pe Serghei Lushchan în funcția de antrenor principal al echipei din Tașkent.

Mai departe în cariera sa au urmat astfel de cluburi uzbece precum “AGMK” (Almalyk) și din nou „Bukhara”.

În 2019, Vadim a revenit la Divizia Națională. În componența echipei “Sfântul Gheorghe” din Suruceni, Vadim a devenit vicecampion al Moldovei. Pe lângă succesele sale, fotbalistul s-a pomenit, din nou, într-o poveste neplăcută când a fost descalificat pentru 6 runde pentru că l-a scuipat pe adversarul său în meciul cu “Milsami”.

Mai departe – mai interesant. El a decis din nou să-și încerce norocul în străinătate, semnând un contract în ianuarie a acestui an cu clubul “Ma’an” din Iordania. După numai 5 luni incomplete, Cemîrtan s-a întors acasă, deoarece clubul s-a confruntat cu dificultăți financiare asociate cu pandemia coronavirusului.

Apropo, în septembrie 2019, atacantul a jucat 2 meciuri pentru echipa națională a Moldovei împotriva Turciei și Islandei la calificarea EURO-2020. Invitația în echipa națională a venit după mai mult de trei ani de pauză.

 

Din viața personală a jucătorului se știe că este căsătorit și are un fiu.

Acum știți cine este și ce reprezintă excepționalul Vadim Cemîrtan!

 

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
mng kargo kaçta kapanıyor

Web sitemizde yer alan hasar / kayıp (sayfaya link veririz) sayfasındaki formu doldurduktan sonra gerekli evrakları da ekleyerek kargo hasar bildiriminde bulunabilirsiniz. Gönderi numaramı nasıl bulabilirim? Kargonuzun gönderici / alıcı bilgilerini belirterek 0850 222 06 06 numaralı çağrı merkezimiz üzerinden gönderi numaranızı …