Fosta jucătoare a echipei naționale a Moldovei, campioană a Rusiei și câștigătoare a Cupei Rusiei, Elena Cara, care a jucat și în Ucraina, a fost oaspete la „Fețele fotbalului feminin”! S-a vorbit despre trecut și puțin despre prezent.
– Elena, bună ziua. Ce mai faceți? Cum vă merge în această perioadă tulburată?
– Sunt bine, indiferent de orice.
– Ați jucat pe vremea cand era URSS, apoi au venit schimbările. O pagină nouă din viață. Seamănă situația actuală din lume cu o altă eră a schimbării?
– Un pic.
– Uneori se pare că oamenii care au reușit să trăiască în URSS nu se mai tem de nimic. Vă este cumva frică de coronavirus și de această situație?
– Nu mă tem în principiu. Frica îi face pe oameni paranoici, iar eu nu admit așa ceva. Am trecut cu ușurință peste această etapă. Am fost și eu afectată de acest virus.
– Bine, să lăsăm virușii pe seama medicilor și să vorbim despre ceea ce știm cel mai bine – fotbalul. De ce ați optat anume pentru acest joc?
– Pentru că mi-a plăcut întotdeauna fotbalul, la fel ca și hocheiul. Întrucât pe atunci nu era gheață în Moldova, dar era iarbă, asfalt, jucam cu băieții din curte, ca toți ceilalți în acele timpuri.
– Au existat mai multe cluburi în cariera Dvs. Unul dintre ei este „Codru”. Care sunt amintirile Dvs despre această echipă?
– Foarte bune amintiri, plăcute. Am fost prima care a venit la fotbal la Chișinău în 1987 sub un articol din ziar: „Chișinăul de seară” în septembrie. Am mers singură. Două săptămâni – doar eu și mingea. Îmi amintesc de toți jucătorii până în 1992.
– Ați făcut gălăgie în campionatul URSS, nu este acesta un motiv de mândrie?
– Port mândrie față de echipă: am iritat bune multe echipe puternice.
– Toată lumea are propria atitudine față de URSS și timpurile de atunci. Cum era fotbalul pe acele vremuri?
– Mi-a plăcut foarte mult URSS (sincer …). Existau multe echipe, turnee, diferite orașe, mulți cunoscuți și prieteni. Pasiunea sportivă era peste tot.
– Dacă astăzi vi s-ar oferi o alegere – să jucați fotbal modern sau să vă întoarceți în trecut, care ar fi alegerea Dvs?
– Alegerea mea – URSS – epoca mea, am jucat acolo cu mai multă plăcere.
– Cum ați intrat la “Interros”?
– Natalia Bunduchi a fost invitată la “Interros”. Suntem prietene cu ea de 32 de ani! Am mers cu ea să-i țin companie. În mai 1992, a sosit Elena Țurcan. Atunci ea nu avea 16 ani și nu putea să joace. Doar o lună mai târziu i s-a permis.
– Astăzi în lumea fotbalului există Messi, Ronaldo. Jucătorii de fotbal adoră să spună cât de confortabil se simt să joace cu ei. Cum a fost să jucați cot la cot cu Bunduchi și Țurcan?
– Și eu voi spune că a fost confortabil atât la “Codru”, cât și la “Interros”.
– Dubla de aur în campionatul Rusiei. Cum a fost?
– Am devenit campioni cu 3 jocuri înainte de finalul campionatului, iar pentru cupă am luptat din greu. Jocul de pe stadionul Torpedo a fost dificil. Ajungeam mereu din urmă și, în cele din urmă, am câștigat (3:2). Bucurie incredibilă!
– A existat vreodată un moment în care ați vrut să renunțați?
– Nu, nu … nu a fost! Domina fanatismul fotbalistic, exista pulsiune, forță, aveam un organism tânăr, totul a fost necesar, în putință și exista multă dorință.
– Povestiți-ne despre timpul petrecut în echipa națională a Moldovei.
– Nu am jucat prea mult la echipa națională a Moldovei, doar uneori …
– Astăzi aproape toate fetele joacă în străinătate. Dacă e să comparați echipa actuală și cea de pe vremuri, cine va învinge?
– Sunt foarte fericită pentru fetele care joacă în străinătate. Noi nu am avut astfel de oportunități, în schimb am avut URSS-ul.
– Ați jucat la Turneul Legendelor primăvara trecută. A fost frumos să revedeți prietenii tineri?
– M-am bucurat foarte mult să mă întâlnesc cu ei, să joc cu aceștia, dar și cu cei tineri și pur și simplu să descopăr oameni pe care nu ii știam până atunci.
– Cu ce vă ocupați astăzi?
– Lucrez într-un hotel.
– De ce nu ați mers mai departe pe calea fotbalului?
– Am închis această pagină, acum sunt observatoare.
– Cum a reacționat soțul Dvs când a aflat pentru prima dată că ați jucat fotbal?
– Pozitiv!!! Noi ne cunoaștem încă din copilărie (era vecinul meu). Îi place fotbalul, este fan, expert (am avut noroc). Urmărim meciurile împreună, mergeam la jocurile mele. Nu împărțim televizorul.
– Privind în urmă, sunteți mulțumită de viața Dvs?
– Sunt întotdeauna mulțumită de toate. Știu să mă bucur de lucruri mărunte, iubesc viața. Viața este frumoasă!
– Ce le-ați dori fetelor care au jucat recent în echipa națională de juniori, dar care au renunțat brusc la fotbal?
– Le doresc ca fiecare să facă această alegere în mod conștient. A juca sau nu, a renunța sau a încerca. Dorința trebuie să fie imensă!
În ceea ce mă privește, fotbalul a fost, este și nu va pleca nicăieri din viața mea!
