Fundașul de la “Sheriff” și de la echipa națională a Moldovei, Veaceslav Posmac, a vorbit despre cariera și viața sa personală. Fotbalistul a devenit recent tată.
“Într-o anumită măsură, karate-ul și voleiul au jucat un rol important în cariera mea. Primul sport m-a făcut mai puternic, iar al doilea m-a învățat să sar bine. Așa am devenit un bun fundaș în fotbal. Toți băieții cu care am jucat știau că în trecut am făcut karate. Dar, sincer să fiu, nu am avut careva conflicte în carieră. Sunt o persoană calmă și am încercat întotdeauna să le evit.
Aș dori să mulțumesc tuturor specialiștilor care m-au instruit de-a lungul anilor. Datorită lor, sunt foarte bine pregătit fizic. Ei m-au învățat că fundașul central este ultima speranță de a salva echipa. Trebuie doar să oprești inamicul care atacă. Și trebuie să joci fără greșeli. Dar recunosc că îmi place să înscriu goluri. Sunt înalt și, dacă e să luăm în calcul standardele, mă găsesc întotdeauna în zona de penalizare a adversarului, așteptând ocazia de a înscrie”, îl citează Gagauzinfo.md pe Posmac.