🔥Un interviu grozav și foarte interesant cu Radu Rebeja
Radu Rebeja a acordat un interviu enorm presei rusești – publicației „Спорт День за Днем”. Fostul căpitan al echipei naționale a Moldovei, care a jucat în Rusia mai mult de 10 ani și care a fost primul care a construit o academie de fotbal în țară, a relatat multe lucruri interesante despre fotbalul moldovenesc.
Tot în acest interviu a discutat despre: Semak, Arshavin, Titov și Tihonov și a adus multe mențiuni despre Slutsky
– Astăzi sunteți deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Cum găsiți această funcție?
După finalizarea carierei mele de fotbalist, am fost invitat la postul de vicepreședinte al Federației Moldovenești de Fotbal. Eram responsabil de toate echipele naționale: contactul constant cu antrenorii, analiza muncii acestora, organizarea meciurilor amicale și multe altele chestii legate de performanța echipelor naționale. Am avut o activitate interesantă care mi-a permis să trec mai ușor de la cariera unui jucător la cea de funcționar în fotbal.
Mai târziu, am avut experiență de consilier al prim-ministrului Moldovei în segmentul tineret și sport, apoi secretar de stat pe tineret și sport, iar de la sfârșitul anului trecut sunt deputat în Parlament. Nu voi spune că mă simt foarte confortabil în calitate de deputat, întrucât politica nu a fost niciodată domeniul care să mă atragă. Dar este important să faci parte din echipă și, în acest moment nu ușor pentru Moldova, atât din punct de vedere al situației economice, cât și din cel al instabilității politice, iar pe deasupra și situația dificilă în legătură cu COVID-19, să faci tot posibilul pentru a îmbunătăți viața cetățenilor noștri și, bineînțeles, să încerci să sprijini dezvoltarea sportului, să ajuți antrenorii și sportivii.
– Primul Dvs. club rus în care ați jucat – “Uralan” în 1998 l-a învins pe “Spartak”, apoi portarul Samorukov și autorul golului Ignatiev au primit titlul de eroi din Kalmykia. Ați venit în 1999. Ați pretins la titluri din partea lui Ilyumzhinov? Ați fost aproape de premiile guvernamentale?
– Da, într-adevăr, când am ajuns la Elista, se vorbea încă despre titlurile din ultimul an, ca și, în principiu, despre victoria asupra “Spartak”. Din păcate, echipa a început atunci prost campionatul. După aceea, clubul și echipa s-au concentrat pe rezolvarea unei probleme dificile și a fost cam nepotrivit să vorbim despre careva premii.
– Ați venit la “Uralan” sub conducerea lui Pavel Yakovenko …
– Am fost invitat la club când echipa trecea prin pregătiri care se desfășurau deja timp de aproximativ o lună. M-am alăturat echipei în Cipru, cantonamentul de pregătire a avut loc în întregime pe insulă, în condiții excelente, cu posibilitatea ca membrii familiei să ne viziteze la fiecare două sau trei săptămâni. Echipa a fost practic recrutată de la zero, mulți jucători au venit la preselecție și a fost mai convenabil pentru Pavel Yakovenko să mențină echipa într-un singur loc. Pentru a schimba puțin mediul, echipa mai schimba hotelurile. Nu a fost ușor, dar totuși a fost o experiență interesantă.
– Fostul portar de la Khimki, Anatoly Rozhkov, a recunoscut că, după antrenamentul lui Yakovenko, a avut pătrățele abs chiar și pe spate. Cum v-au afectat antrenamentele pe Dvs.?
– Nu am citit interviul lui Rozhkov, dar pot confirma că antrenamentele au fost într-adevăr dificile. Aveam câte trei antrenamente pe zi, dar aceasta a fost prima mea experiență în afara fotbalului moldovenesc, respectiv am înțeles că acesta era un nivel complet diferit. Era important pentru mine să mă alătur echipei și să fac parte din echipa principală. A fost dificil, unii dintre jucătorii aflați în proces nu au putut rezista și au refuzat cooperarea în continuare cu clubul. Noi am început campionatul fără succes, iar Yakovenko a părăsit echipa după runda a 6-a. După câteva runde noi am intrat în ritmul de joc, am corectat situația din clasament. În cele din urmă, mulți au recunoscut că acesta a fost rezultatul muncii anume din perioada pregătitoare cu Yakovenko.
– Andrey Topchu a povestit cum legionarii din Kuban au vrut să arunce pastilele în toaletă, dar nu le-a reușit fapta. Ați avut proceduri de farmacologie sub egida lui Yakovenko?
– Desigur, cu astfel de antrenamente, farmacologia ajută la recuperarea mai rapidă. Medicii echipei au acordat multă atenție acestui lucru, dar nu-mi amintesc niciun fel de obiecții mari din partea jucătorilor cu privire la acest fapt. Ni s-a explicat constant ce medicamente luam, cu ce scop și care ar trebui să fie efectul. Este important ca la antrenament să existe un raport corect între lucrul cu mingea și activitatea fizică specifică, prin urmare, desigur, am avut parte de oboseală, dar, în general, totul a fost tolerat în mod normal.
– Pe teren v-ați opus lui Titov, Loskov, Yaroshik, Radimov, Arshavin. Cu cine din ei a fost deosebit de dificil să jucați și cu cine, din contra, a fost foarte ușor?
– Toți jucătorii de mai sus au un nivel foarte ridicat de pregătire. Aici aș mai adăuga o serie de alți jucători, cum ar fi Tihonov, Smertin, Kechinov. Îmi amintesc mai ales jocurile împotriva lui “Spartak” din vremea lui Titov – linia de mijloc a fost de calitate atât de înaltă și atât de bine jucată, încât jocurile împotriva lor au fost deosebit de dificile. Mai târziu, deja în componența FC “Moscova”, împotriva “Spartak”, dimpotrivă, au avut loc unele dintre cele mai reușite, luminoase și memorabile jocuri cu o abundență de goluri marcate.
– Ați jucat cu brazilieni, argentinieni, africani. Care dintre legionari a fost cel mai puternic, cine a fost cel mai extravagant, cel mai ciudat?
În “Uralan” erau în majoritate brazilieni, în “Saturn” erau africani și sârbi, în FC “Moscova” erau argentinieni. Fiecare jucător a fost interesant în felul său și, desigur, cu propriile sale caracteristici specifice naționalității sale. Uneori extravaganți, alteori ciudați, dar buni ca jucători de fotbal și ca oameni.
Dacă e să menționez pe cineva, l-aș desemna, desigur, pe Hector Bracamonte.
Poate din cauza faptului că am petrecut împreună pe teren mulți ani, poate din cauza faptului că relația a fost și a rămas foarte caldă până astăzi, dar principalul lucru este, desigur, că a fost un jucător de echipă foarte remarcabil, un bun marcator și sufletul echipei.
– Slutsky din „Moscova” dedica poezii jucătorilor. Vă amintiți câteva rânduri? Au existat situații când cineva a “înflorit” cu adevărat după aceea? Slutsky a utilizat și un film de motivație. Vă oferea acest lucru suficientă motivație și putere?
– Nu pot să spun nimic despre poeziile lui Slutsky, nu-mi amintesc, dar voi observa separat importanța psihologiei și a relațiilor în echipă și în colectiv din activitatea lui Slutsky. Leonid Viktorovici a construit o echipă nu numai pe teren, ci și în afara acestuia. Desigur, au existat conflicte între jucători, între antrenor și jucători, dar pot spune cu certitudine că am avut o echipă puternică și unită.
– În 2006, „Moscova”, pentru care ați jucat, a scos un meci cu „Zenith” în al patrulea minut de compensare (1:1). Fragmentele din acest meci au fost incluse și în videoclipurile motivaționale ale lui Slutsky?
– Da, îmi amintesc bine acest meci de la Sankt Petersburg și golul de lovitură liberă al lui Peter Bystrov în timpul de compensare. A fost un meci dur, ca oricare altul la Petrovsky, cu un final încântător, care într-adevăr a devenit ulterior parte a unuia dintre videoclipurile motivaționale pe care Leonid Viktorovici prefera să le folosească înainte de jocuri.
– L-ați prins pe Serghei Semak. Cum s-a manifestat autoritatea sa? Ce i-a permis să devină antrenor campion?
– Serghei s-a mutat la “Moscova” în 2006, revenind la campionatul rus din Franța. Poate pentru că eram cam de aceeași vârstă și jucam împreună în centrul terenului, am avut o relație foarte caldă din primele zile. Am vorbit mult despre fotbal, despre echipă, dar de multe ori puteam comunica fără să atingem subiectul fotbalului. De exemplu, vorbeam despre familie sau împărtășeam opinii despre diferite lucruri. Este o persoană foarte decentă, receptivă. Lider pe și în afara terenului.
În mod separat, aș dori să remarc atitudinea sa față de echipă, față de parteneri, dedicarea sa în antrenamente și jocuri. Toate aceste calități și, desigur, autoritatea sa în fotbalul rus i-au permis pas cu pas să ajungă la o poziție de antrenor într-unul dintre liderii fotbalului din Rusia, iar în primul an să devină campion! Sunt fericit pentru Serghei și îi urez mult succes!
– La care dintre antrenori ați văzut sau auzit cea mai strălucită atitudine față de joc?
– Fiecare antrenor cu care am avut șansa de a lucra a fost interesant în felul său. Fiecare dintre ei a încercat să găsească cuvintele potrivite, intonația potrivită pentru a atinge acele corzi din fiecare jucător, care vor permite fiecărui în parte și echipei în ansamblu să demonstreze tot ce poate fi mai bun într-o anumită zi, într-un anumit joc. Dar totuși vreau să îl menționez aici pe Leonid Slutsky. Acesta este un antrenor care încearcă să scoată tot ce e mai bun din jucător. Psihologia în pregătirea echipei este una dintre părțile principale care îi permit jucătorului să se remarce și să demonstreze de ce este în stare.
Înainte de fiecare joc, Slutsky găsea de fiecare dată cuvinte potrivite care ne făceau să reflectăm o clipă și să înțelegem că meciul de astăzi este cel mai important. Consider că aceasta este o artă întreagă și această abilitate de a găsi o abordare față de jucători, de a transmite tuturor misiunea sa pe teren face diferența între un antrenor simplu și unul cu adevărat bun și de succes!
– În mai 2007, “Moscova” lui Slutsky a ajuns în finala Cupei Rusiei, dar a ratat șansa de a câștiga singurul său titlu.
– Acesta este un moment memorabil, interesant, cu un final deloc amuzant … Cu două zile înainte de finală, după antrenamentele de la baza noastră din Myachkovo, am luat masa de prânz, după care toată lumea a fost rugată să se rețină. Nu aveam lecții teoretice în plan, dar cererea a fost acceptată ca atare. Așteptarea a fost suficient de lungă, au început speculațiile, întrebările, micile nemulțumiri … Antrenorii au încercat să ne țină ocupați …
Apoi, am văzut o mașină care se apropia, din care au ieșit Kharlamov și Batrutdinov – participanți la acea vreme la un show destul de nou, dar foarte popular – Comedy Club. Motivul întârzierii a devenit clar. A urmat mai mult de o oră de dialog plin de umor, la care a participat toată lumea – jucătorii, antrenorii …
– .. Și Slutsky
– Evident. El a fost principalul organizator al acestui eveniment „motivațional”. Pentru noi, mulți din “Moscova”, aceasta a fost prima finală a Cupei Rusiei în care am jucat împotriva experimentatului “Lokomotiv”. Finalul este întotdeauna imprevizibil, este doar un singur joc. Desigur, “Lokomotiv” era favoritul, iar noi, jucătorii și conducerea înțelegeam că trebuie să facem tot posibilul pentru a înscrie această finală în paginile de istoriale a FC “Moscova”. Leonid Viktorovici iubea momentele motivaționale și, pentru a dilua cumva această încărcătură psihologică, a organizat întâlnirea respectivă.
– Cupa s-a dus în cele din urmă la “Lokomotiv”.
– „Luzhniki” este un câmp artificial. Am pierdut 0:1, cedând în extratime, la minutul 103. După meci, mulți dintre noi ne-am întors la echipele naționale. Îmi amintesc bine că am vrut să-l contactez pe Leonid Viktorovici abia în a treia zi după finală, am vrut să las emoțiile să se răcească puțin, dar l-am găsit în aceeași stare ca după minutul 120 la “Luzhniki”.
– Diferiți reprezentanți ai elitei politice ruse au avut legătură cu cluburile pentru care ați jucat: Ilyumzhinov, Gromov, Luzhkov, Potanin, Prokhorov. Care din ei v-a impresionat cel mai mult?
– Toate acești oameni, desigur, sunt reprezentanți remarcabili ai elitei politice și de afaceri rusești. Toate aceste persoane sunt foarte diferite și deosebite, dar destul de asemănătoare în comportamentul cu echipele față de care au fost implicate, cel puțin așa am văzut-o eu ca jucător. Întâlniri rare, observații punctate, critici laconice și laude la întâlnirea cu echipa, însă în multe privințe, relațiile și comunicarea cu aceștia au fost construite prin intermediul directorilor generali sau președinților.
– Ați venit în Rusia când echipa noastră a eșuat la turneele majore sau nu a ajuns deloc la ele. Guus Hiddink a venit în Rusia când erați deja acolo și echipa a ajuns în semifinalele Euro 2008. A influențat cumva acest lucru ideile pe care le aveați despre fotbal? Arshavin și Pavlyuchenko, împotriva cărora ați jucat toată viața, dintr-o dată au devenit semifinaliști ai Campionatului European.
Am petrecut 10 ani în campionatul Rusiei și pot spune cu încredere că fotbalul din Rusia s-a dezvoltat și continuă și acum dezvoltarea cu pași rapizi. Și aici pot observa creșterea atât a cluburilor, cât și nivelul campionatului și, bineînțeles, rezultatul echipei naționale.
Poate că rezultatul anului 2008 a fost un fel de punct de plecare, un nivel sub care nu se mai dorea să se coboare, atât pentru specialiștii în fotbal, cât și pentru suporterii obișnuiți. Arshavin și Pavlyuchenko, Semak și Ignashevich în 2008, Akinfeev, Fernandez, Dziuba și alții în 2018 au făcut ca lumea să trateze Rusia ca o putere de fotbal. Investițiile financiare în desfășurarea unui campionat intern, interesul TV, publicitatea – toate au schimbat campionatul într-o direcție bună.
Desigur, se urmărește întotdeauna ceva mai mult. Nu cunosc toate momentele specifice și anumite probleme, dar observ direcția corectă aleasă pentru dezvoltarea fotbalului rus. Există un interes al cluburilor străine serioase pentru jucătorii din campionatul intern, rămâne să vă doresc mult succes și rezultate reușite atât la nivel de club, cât și la nivel de echipă națională!
– Cum merg lucrurile în fotbalul moldovenesc: campionatul, echipa națională?
– Fotbalul moldovenesc probabil nu se află acum în cea mai bună etapă a dezvoltării sale. În primul rând, desigur, fotbalul depinde în mare măsură de situația economică din țară, de participarea agenților economici, agențiilor guvernamentale la dezvoltarea fotbalului pentru copii și tineret, a cluburilor și, desigur, a sportului și a infrastructurii fotbalului la general.
În acest moment dificil, doar suporterii și oamenii foarte dedicați acestui joc sunt gata să investească în fotbal. Rolul principal îl joacă, desigur, Federația de Fotbal. Campionatul este susținut în mare parte de finanțarea cluburilor care vine din partea persoanelor fizice. În Moldova nu există întreprinderi de stat și structuri care să investească în fotbalul profesional. Autoritățile regionale și municipale susțin, pe cât posibil, fotbalul amator în regiuni.
Din păcate, echipa noastră națională nu surprinde suporterii cu rezultate pozitive de mult timp. Sunt de părerea că noi culegem acum roadele unei strategii greșite pentru dezvoltarea fotbalului și, în special, pentru copii și tineret. Nu este corect să ceri și să aștepți rezultatul echipelor naționale fără a investi maximum în educația fotbalistică în etapa de formare a unui jucător tânăr. Trebuie să muncim din greu pentru a remedia situația.
– Anul trecut ați deschis o școală de fotbal. Cum vedeți dezvoltarea acesteia?
– Am avut ocazia să lucrez și să acumulez experiență în multe structuri, dar indiferent de ce am făcut, nu am încetat niciodată să fiu implicat în fotbal. Am avut ideea propriei mele școli de fotbal de foarte mult timp și mă bucur că împreună cu partenerii mei am reușit în cele din urmă să realizăm un vis vechi. Acesta este primul proiect de parteneriat public-privat în domeniul sportului. Mă bucur că am reușit să creăm un sistem și un proces în care tinerii fotbaliști să poată primi simultan educație generală și educație fotbalistică.
Principalul lucru este că, după ce am creat condiții bune pentru procesul de antrenament și am adunat o echipă de antrenori cu o pregătire de înaltă calitate, se vede cum se dezvoltă copiii, cum se schimbă înțelegerea lor asupra situațiilor pe teren în timpul jocului. Sunt încă o dată convins de faptul că avem mulți copii talentați și este foarte important pentru noi să îi ajutăm să își realizeze visul – să joace fotbal de înaltă calitate.
– Ce altceva credeți că trebuie de schimbat în fotbalul moldovenesc pentru a corecta situația actuală?
– Cred că fotbalul moldovenesc poate și ar trebui să fie diferit! Și aici mă refer nu numai la rezultatul care poate fi obținut pe o porțiune scurtă de traseu. Vorbesc despre calitatea fotbalului demonstrat și despre sistemul de dezvoltare a fotbalului, care ne va permite să educăm mai mult de o singură generație de fotbaliști care vor suplini rândurile cluburilor noastre și, astfel, ne vor îmbunătăți campionatul. Cei mai buni dintre ei ar trebui să aibă ocazia de a concura în campionatele europene și să reprezinte cu succes echipa noastră, care, din păcate, se află acum pe ultimile poziții din clasamentul mondial.
Chiar acum suntem în ajunul alegerilor pentru noua conducere a Federației Moldovenești de Fotbal, care sunt programate pentru 22 ianuarie 2021. Am reușit să adun mulți oameni din fotbal, funcționari din fotbal și să creez o echipă de oameni care împărtășesc aceeași idee. După ce am studiat experiența pozitivă din trecut, dorim să oferim comunității fotbalistice un nou mod de a dezvolta fotbalul în Moldova. Ne propunem să ajutăm cluburile în acest moment economic dificil, dar principalul lucru este să dezvoltăm fotbalul pentru copii și tineret și fotbalul în regiuni. Ne așteaptă multă muncă – dezvoltarea infrastructurii, lupta împotriva corupției și meciurilor trucate, în care s-au înglodat campionatele noastre, dar cred cu siguranță în potențialul fotbalului nostru.
